Tipărire

Programul de masterat Management Organizational si Antreprenoriat este de 2 ani și însumează 120 ECTS (puncte credite de studiu transferabile).

Misiunea programului de studii universitare de master Management Organizațional și Antreprenoriat se înscrie în sfera didactică și de cercetare științifică. În ansamblul lor, programul de studii universitare de master are drept misiune fundamentală aceea de a oferi relevanță practică ansamblului de concepte teoretice care fac obiectul procesului de învățământ și de cercetare și de a contribui, atât prin calitatea activităților academice cât și prin intermediul parteneriatelor derulate cu organizații și practicieni cu experiență în domeniul economic, la dezvoltarea economico-socială regională și la formarea de absolvenți angajabili pe piața muncii.

Astfel, misiunea programului de studii este aceea de a oferi relevanță practică ansamblului de concepte teoretice care fac obiectul procesului de învățământ și de cercetare și de a contribui, atât prin calitatea activităților academice cât și prin intermediul parteneriatelor derulate cu organizații și practicieni cu experiență în domeniul economic, la dezvoltarea economico-socială regională și la aducerea de absolvenți angajabili pe piața muncii.

În mod specific, Programul de studii universitare de master Management Organizațional și Antreprenoriat este un program de master profesional, în domeniul de studii Management care  are  ca obiectiv formarea competențelor profesionale ale economiștilor specializați  în management organizațional și antreprenoriat, astfel încât aceștia să fie  capabili să  își asume roluri și responsabilități  în calitate de conducători ai unor echipe plurispecializate și să aplice tehnici de relaționare și muncă eficientă în cadrul echipei. Astfel, dorim să creăm un mediu de învățământ şi de cercetare pentru masteranzi şi cadre didactice favorizant creaţiei şi inovarii, comunicării, dezvoltării de competențe așteptate de o piață a muncii extrem de dinamică precum cea actuală, care să consolideze poziția facultății în cadrul învățământului superior economic din regiunea Sud-Est şi să asigure relevanță pe piața muncii.