Tipărire
Cadre didactice, cercetători și alte persoane interesate sunt invitate să participe la o serie de evenimente organizate în cadrul Acțiunii AC 18114 - ENTAN.
Un proiect care își propune, pe de o parte, investigarea mecanismelor și politicilor Autonomiei Non-Teritoriale (NTA) existente în prezent în diferite state și, pe de altă parte, dezvoltarea de noi modalități de adaptare a diferențelor în contextul provocărilor globalizării, regionalizării sau integrării europene supranaționale.

Un proiect desfășurat de rețeaua europeană de cercetare COST, în care sunt implicate 28 de state, România fiind reprezentată de Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice Constanța din cadrul Universității Spiru Haret și Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității Ovidius.
afis entan